În comparație cu frânele cu tambur, frânele cu disc au o suprafață de lucru plană, cu transfer de căldură pe ambele părți. Discul rotativ se răcește ușor, este mai puțin predispus la deformare și oferă o performanță de frânare mai stabilă. În timp, discul de frână se extinde din cauza temperaturilor ridicate, sporind forța de frânare. În schimb, frânele cu tambur transferă căldura doar pe o parte, rezultând o diferență mai mare de temperatură între suprafețele interioare și exterioare. Acest lucru face ca tamburul de frână să fie mai susceptibil la deformare, iar după o frânare prelungită, tamburul se extinde din cauza temperaturilor ridicate, reducând eficiența frânării. În plus, frânele cu disc au o structură mai simplă, sunt mai ușor de întreținut și permit reglarea automată a jocului de frână.
Dezavantajele frânelor cu disc sunt că plăcuțele de frecare acționează direct asupra discului fără amplificarea automată a frecării, rezultând o eficiență de frânare mai scăzută. Prin urmare, atunci când este utilizat în sistemele de frânare hidraulice, dacă este necesară o presiune de frânare mai mare, trebuie instalat un dispozitiv de asistență electrică. Atunci când este folosit și ca frână de parcare, dispozitivul de transmisie al frânei de parcare adăugat este mai complex decât cel al frânelor cu tambur, limitând astfel aplicarea acestuia pe roțile din spate.
